DACĂ SE PRĂBUȘEȘTE U.E. ATUNCI CĂRAȚI-VĂ DIN ROMÂNIA!

       Nimeni nu spune pentru ce trebuie salvate  toate băncile occidentale falimentare, dar singura explicație valabilă este că orice bancă europeană reprezintă o cetate a capitalismului occidental. Dacă și o singură bancă ar fi lăsată se prăbușească atunci capitalismul occidental s-ar submina pe sine însuși, ceea ce este de neconceput. 
   Așa stând lucrurile, UE este atât de preocupată să salveze aceste bănci încât dacă nu le poate salva le naționalizează. Cu orice preț! Și face asta pe banii noștri, în ciuda faptului că suntem într-o economie capitalistă de piață.
   Economia de piață capitalistă este guvernată exact de aceeași lege care există în junglă: cel slab este sfâșiat și mâncat de fiarele mai puternice. Cei care ne-au băgat pe gât în urmă cu 20 de ani capitalismul (botezat ”economie de piață”) ar trebui să-și asume și consecințele capitalismului, dar ei nu și le asumă.
   După 20 de ani de jefuire a economiilor fostelor state europene socialiste sub pretextul că le duce într-un rai numit Spațiul Shengen unde să mănânce libertate pe pâine, burghezia occidentală prin vocea doamnei Merkel, cancelara Germaniei Federale, spune fostelor țări socialiste :”Dacă se prăbușește moneda europeană, atunci s-a zis cu Uniunea Europeană!” (The Economist, 19 noiembrie 2011)
   În acest caz nu văd de ce românii să nu spună Bruxelles-ului: ”Dacă se prăbușește Uniunea Europeană, atunci cărați-vă din România și băgați-vă undeva Spațiul Shengen, pentru că ne-am săturat de pensii mizere, de salarii mizere, de viață mizeră! Dați-ne înapoi Petrom, Romtelecom, Uzinele Dacia,  băncile, tezaurul, luați-vă de aici hipermarchetele și cărați-vă acasă la voi!  ”  
    Moneda euro se îneacă în dogmele capitalismului și în vorbăria fără sfârșit a birocraților de la Bruxelles. Capitalismul ortodox interzice cu desăvârșire să ajuți o firmă slabă să se mențină pe linia de plutire, fiindcă în economia de piață operațiunile de salvare sunt contraproductive și imorale din punct de vedere concurențial.
    Totuși,  peste 100 de milioane de români, cehi, slovaci, polonezi, unguri, bulgari muncesc de iese fum din ei pentru a salva ceva ce nu le aparține: moneda euro și averile bancherilor occidentali.
     Bătaia de joc la care sunt supuși pensionarii din fostele țări socialiste care au ajuns să trăiască cu 100 de euro pe lună în timp ce omologii lor occidentali au pensii de o mie de euro pe lună nu poate continua la nesfârșit.
    Tocmai de aceea birocrația de la Bruxelles se grăbește să impună legi pur și simplu umilitoare pentru toate țările mici ale Europei în speranța că va salva averile uriașe ale miliardarilor europeni proprietari de trusturi economice și financiare.
    Pentru că în fond asta înseamnă criza economică: averile clasei oligarhice sunt în pericol de a scade.
   Dar cu cât clasa oligarhică occidentală este mai dornică de acumulare de bani, cu atât mai mult crește pericolul înecării UE în oceanul de bani pe care îl acumulează. UE nu se mai satură de bani, pentru că este deja bolnavă de diabet financiar și prăbușirea tocmai de aici i se va trage.
    Să ne explicăm. FMI-ul și UE, înfometate de bani, au trecut la tarife punitive (pedepsitoare) pentru țările care de fapt nici nu au adoptat moneda euro. Una din acest țări este România, care nici împrumuturi mari nu are și nici probleme deosebite, dar este inspectată regulat de curcanii FMI care îi dau târcoale umflându-se în pene și prefăcându-se îngrijorați ca economia României să nu se înrăutățească. În realitate acești inși se întreabă febril în sinea lor de ce nu se prăbușește economia României și rezistă la toate mașinațiunile lor.
   Iar lucrurile stau la fel cu Polonia, Ungaria și Bulgaria, care nici ele nu au cine știe ce probleme. În urmă cu două luni premierul polonez și-a ieșit din sărite și a strigat la emisarii UE: ”Avem cea mai mare creștere economică dintre toate statele UE și trăim de zece ori mai rău decât grecii care sunt falimentari! Cum să explicăm noi națiunii acest lucru?”
  Să ne întoarcem însă la tarifele punitive aplicate statelor. Aceste punități constau în principiu în  dobânzi crescute la credite.
   Orice dobândă este o toxină. Ea nu are acoperire nici în mărfuri și nici în servicii. Orice dobândă produce infație. Cu cât dobânzile vor fi mai mari cu atât inflația va infecta și mai tare sistemul.
  Dobânzile  vor face povara datoriei și mai grea și vor sfârși prin a trage la fund toate țările Europei. Întreaga Uniune Europeană se va opri în cele din urmă împotmolindu-se într-un munte de obligațiuni de stat pe care le va refuza orice creditor.
  Încercarea ridicolă a oligarhiei occidentale de a crea o așa zisă ”Europă cu două viteze” ar arunca în aer însăși ideea de Uniune Europeană. Primul efect al apariției unei astfel de Europe ar fi instaurarea parțială a unui protecționism economic, limitarea exporturilor și apariția unei corupții devastatoare la nivelul birocrației europene, care și așa este coruptă.
  Instaurarea protecționismului și a corupției de piață a fost principalul factor care a dus la crahul SUA din 1929.
Iar istoria, după cum știm cu toții are obiceiul să se repete. 
                     Iulian  ARITON

Lasa un Comentariu

Adresa de email nu va fi afisata.

Comentariul dvs va fi supus atentiei conducerii publicatiei si va apare mai tarziu.
In caz ca va contine accente xenofobe, extremiste etc. nu va apare.

Campurile obligatorii sunt marcate cu *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Protected by WP Anti Spam