Merg pe o stradă lucrată la standarde europene, conduc o maşină fabricată după standarde  europene şi care respectă normele  europene privitoare la poluare. Mănânc cartofi care sunt prăjiţi conform standardelor europene şi muşc dintr-o pâine fabricată conform standardelor europene. Port haine confecţionate conform  standardelor europene şi  pantofi fabricaţi la standarde europene. Trec pe la supermarketul aparţinând unei companii occidentale şi cumpăr roşii şi mere de mărimi ce se încadrează în baremele  europene.

Copilul meu se uită numai  la   filme recomandate de legile europene, care respectă normele europene şi sunt difuzate la ore recomandate de standardele europene. La serviciu muncesc la nivelul cerinţelor standardelor europene. Seara la televizor ascult emisiuni în care mi se vorbeşte despre eroii care şi-au dat viaţa pentru a mă elibera de sub dictatura comunistă, despre martirii care au murit pentru ca eu, astăzi să fiu liber.

Copilul meu se pregăteşte pentru examen şi  învaţă  din carte pe de rost cuvânt cu cuvânt discursurile dlui comisar european Jonathan Scheele, pentru că toţi şcolarii din România trebuie să ştie conţinutul cuvântărilor dlui comisar Scheele de la Bruxelles.

 Aşa că mă aşez în faţa micului ecran alături de consoartă şi urmărim cutremuraţi ştirile de  la ora 19.00 în care vedem trupuri înecate în sânge şi accidente oribile de circulaţie. Şi ne bucurăm că nu suntem  noi acele victime! Vedem cum se fac arestări în masă, cum în casele oamenilor năvălesc trupe înarmate ale Poliţiei şi cum poliţişti în uniforme negre, cu feţele acoperite se reped şi-i aruncă la pământ pe locatari, îi somează să nu mai mişte. Pe străzile europene au loc ciocniri între demonstranţi şi poliţie. Vedem cum  fulgerător,  poliţiştii  ridică asupra demonstranţilor  bastoanele de cauciuc dur fabricate la standarde europene şi auzim urletele de groază şi de durere ale victimelor aflate  sub loviturile ciomegelor şi ne bucurăm că nu suntem noi cei care suferă.

Apoi mâncăm câte un big-mac preparat conform legilor şi standardelor europene şi în timp ce-l mâncăm ne gândim cu recunoştinţă că nu am fi putut avea parte niciodată de o astfel de masă delicioasă dacă în România nu ar fi fost Revoluţia din 1989.

Apoi văd la televizor pentru a 38-a oară pe anul acesta filmul meu preferat (nerecomandat minorilor, fiindcă el conţine scene de violenţă) şi în care o echipă de poliţişti luptă pe viaţă şi pe moarte cu un grup de pedofili dezumanizaţi. După care ne pregătim de culcare fiindcă la orele trei dimineaţa eu şi soţia mea trebuie să   ne aşezăm la coadă la farmacia unde suntem arondaţi şi de unde trebuie să ne luăm insulina, fiindcă suntem amândoi diabetici. Cei care nu sunt acolo rămân fără insulină şi riscă să moară până la venirea următorului transport.

Insulina este mai preţioasă ca aurul, iar cozile din faţa farmaciilor se întind pe sute de metri, cu mult înainte de răsăritul soarelui. Acolo noi ne amintim cu voce tare unul altuia ce greu era înainte pe timpul Dictaturii Comuniste când sufeream de foame şi frig şi  nu aveai de nici unele, când dictatorul Ceauşescu ne interzicea să intrăm să ne rugăm în biserici,  când trebuia să stăm la coadă pentru lapte şi când nu puteam să plecăm să muncim în Vest ca să culegem ciuperci ori căpşuni pe moşiile patronilor spanioli şi italieni. Ne exprimăm indignarea faţă de teroriştii lui Bin Laden şi lăudăm eforturile preşedintelui Băsescu pentru integrarea deplină a ţării noastre în Uniunea Europeană şi ne exprimăm cu toţii în cor speranţa că dictatorul criminal Gaddafi va fi judecat pentru faptul că  a tras în propriul  popor.

Înainte de a închide televizorul şi a mă culca,  mai ascult o dată la ştirile de noapte despre pericolul rusesc şi îmi notez undeva că a doua zi, la serviciu, la prima oră, trebuie să mă prezint ca să mi se injecteze  vaccinul pe care suntem cu totii obligaţi să-l facem si care ne întăreşte sistemul imunitar şi ne mobilizeaza să muncim mai bine. Adorm în cele din urmă fericit că sunt liber şi comunismul nu mai există.

Emil   ŢERMURE